Ai pățit-o și tu, nu?
Totul mergea bine. Aveai ritm. Aveai chef. Aveai direcție.
Și brusc… ți-a venit o poftă inexplicabilă să speli frigiderul, să reorganizezi dosarele din 2014 sau să dai scroll pe Instagram până uiți de ce ai intrat.
Felicitări. Ai experimentat autosabotajul.
E forma preferată a minții de a fugi când simte că te apropii de ceva important.
Ce legătură are creierul cu asta?
Creierul tău nu e construit să caute fericirea. E construit să caute familiarul.
Familiarul = sigur. Nou = pericol (pentru creier).
Așa că, în loc să te lase să te extinzi, să-ți iei zborul, îți activează toate frânele. Pe tăcute. Cu eleganță.
De parcă ești tu cel care decide să te oprești.
Și uite cum ajungi să stai pe loc, chiar când ești aproape.
Formele discrete ale autosabotajului:
– „Mai am timp, nu mă grăbește nimeni”
– „Nu e chiar perfect, mai lucrez un pic la el”
– „Parcă nu-s pregătit(ă) încă”
– „Dacă nu o să iasă?”
– „Hai întâi să fac ordine în casă / în viață / în Google Drive”
Sună cunoscut?
Ce poți face:
1. Recunoaște-l. Dă-i un nume. Dă-i voce.
2. Nu te certa cu tine. Autosabotajul nu e slăbiciune. E doar un mecanism de protecție depășit.
3. Continuă, dar blând. În pași mici. Cu pauze. Cu grijă.
Nu trebuie să te forțezi. Dar nici să te abandonezi.
Vrei mai mult?
În cartea mea – Super-puterea creierului tău – vorbesc despre cum funcționează aceste blocaje din interior
și cum poți să le dezactivezi fără să-ți declanșezi sistemul de alarmă.
https://librariavision.ro/produs/super-puterea-creierului-tau/?ref=Adela
Respiră. Zâmbește. Și nu mai reorganiza frigiderul. Nu acum.
